Pe măsură ce copiii cresc, rutina de îngrijire își îmbogățește portofoliul din ce în ce mai mult. Fie că vorbim despre spălatul dinților, tăiatul unghiilor, mersul la medic sau tunsul, părinții își doresc un copil cooperant.

Aceasta pare să fie dorința cea mai mare a părinților și atunci când ajung în cabinetul psihologului pentru a cere un sfat cu privire la educația celor mici.

  1. Obține cooperarea prin empatie

Uneori ne iese, alteori nu, iar nu de puține ori avem de gestionat ca părinți situații dificile atunci când dorim să obținem cooperarea celor mici.

Într-o discuție cu psihologul Irina Nikolaus, autoarea mai multor cărți de dezvoltare emoțională din Lumea lui Fram, ne-a vorbit despre necesitatea empatiei în cantitate uriașă de care avem nevoie în rezervorul nostru emoțional.

Empatia e urmată apoi de adaptarea acesteia la diferitele situații pe care le întâlnim, având mereu în vedere faptul că maturizarea sistemului nervos al copiilor se întâmplă în ritm lent și se încheie în jurul vârstei de 25 de ani.

Întotdeauna este util să încercam să înțelegem înainte de a pretinde să ne fim înțeleși. E valabil și în cazul tunsului.

  1. Înțelege motivul din spate: frica îi împiedică pe cei mici să accepte tunsul

Astăzi am ales să ne oprim asupra modului în care îi putem convinge pe cei mici să se tundă. Iar atunci când vine vorba despre motivul pentru care copiii refuză să se tundă, este necesar să înțelegem care sunt motivele din spate.

Noi am enumerat câteva, acestea fiind cele mai frecvente, dar vrem să menționăm că fiecare părinte își cunoaște copilul cel mai bine, cât și cum să povestească cu copilul său despre temerile sale.

  • Teama de foarfecă este o teamă frecventă, fie că vorbim despre tăiatul părului sau tăiatul unghiilor, copiii simt frica de a nu fi răniți atunci când foarfeca se opropie de urechi, gât, pielea degetelor.
  • Un alt motiv este sentimentul sau reticența de a fi atins de o persoană străină, iar acest sentiment poate fi prezent și în cazul adulților, nu doar în cazul celor mici.
  • Spațiul străin în care se întâmplă „evenimentul”, un spațiu diferit de cel familiar, cu lumini, zgomote și multă lume.
  • Neplăcerea cauzată de spălatul pe cap altundeva decât acasă, conform rutinei obișnuite.
  1. Oferă alternative pentru un start bun

Cu toate că niciuna dintre temerile enumerate nu sunt ușor de anihilat, indiferent de cât de dibace și iscusit ești în folosirea cuvintelor atunci când discuți cu copilul tău, o primă măsură care să dea un start pozitiv situației este oferirea alternativelor.

Oferă-i celui mic libertatea de a se manifesta, de a alege, de a se exprima.

Iar atunci când vorbim despre tuns, alternativele pentru care pot opta cei mici se pot referi fie la timpul când se va întâmpla „evenimentul”, fie la spațiul unde se va întâmpla: acasă sau la salon.

  1. Alege cu grijă momentul tunsului 

Alegerea cu grijă a momentului este decisiv pentru ca cel mic să nu aibă parte de o experiență neplăcută sau traumatizantă.

Evită asocierea dintre mersul la tuns și un loc în care se întâmplă ceva ce nu își dorește. Iar aici contează momentul zilei, nivelul de oboseală acumulată, activitățile pe care le-au făcut cei mici înainte: statice sau dinamice.

  1. Încearcă să nu insiști cu mersul la salon

În ceea ce privește locul unde se întâmplă tunsul, în cazul în care s-a întâmplat de mai multe ori să mergeți la salon, iar copilul niciodată nu s-a simțin în largul lui, poate că ar fi timpul să încerci ca această activitate să se întâmple acasă, în confortul său, chemând un specialist.

  1. Când te tunzi alături de un prieten drag, totul pare mai ușor 

De asemenea, mersul la tuns alături de un prieten drag sau alături de jucăriile preferate poate fi o asocierea pozitivă. Fie că vorbim despre un prieten de vârsta lui, de un membru al familiei sau poate chiar tu, părintele (prin puterea exemplului), sentimentul că acest lucru se întâmplă în echipă, poate crea un moment plăcut și poate fi tolerat mai ușor de către cei mici.

În plus, jucăriile preferate, cântecelul favorit, cartea adorată sunt elemente care vor ajuta la distragerea atenției de la subiectul principal, desigur, distragerea fiind o măsură ultimă la care vom recurge.

  1. Oferă un moment de conectare post-eveniment

Cu toate că nu încurajăm sistemul de recompense și pedepse, o surpriză plăcută de tipul unei activități relaxante după cea cu tunsul, nu este o idee rea.

Un sentiment pozitiv care să urmeze unui moment mai puțin plăcut poate detensiona situația, iar pentru data viitoare poate funcționa ca o asociere pozitivă sau un moment de conectare dintre voi doi.

  1. Jocurile de rol, o soluție care dă rezultate mereu

Ajută mult să fii tu primul care îi prezintă copilului recuzita necesară tunsului. Fie că te joci o foarfecă de jucărie prin părul micuțului tău sau tundeți împreună o păpușă sau un roboțel, explicându-i importanța tunsului și aspectele pozitive în timpul jocului de rol.

De asemenea, poți să îl lași să te tundă pe tine cu un instrument de jucărie, exclamând la final cât de încântat ești de noua coafură pe care ți-a făcut-o.

Sperăm să îți fie de ajutor sugestiile de mai sus, iar dacă vrei să fii la curent cu toate articolele pe care le scriem pentru gestionarea dezvoltării emoționale alte micuțului tău, abonează-te la newsletter printr-un click aici: https://lumealuifram.ro/news.