„Un părinte bun se va sacrifica mereu pentru copilul său”. Auzim des această frază. Fie că este un mit, jumătate mit, jumătate realitate sau 100% mit, fiecare generație de părinți cunoaște și îmbrățișează spiritul de sacrificiu în felul ei.

Generația mamelor, respectiv bunicilor noastre au înțeles acest sacrificiu prin renunțarea la profesie și la carieră pentru a se dedica îngrijirii și creșterii copiilor. Generația noastră, a părinților ocupați, este generația care nu exclude cariera și viața profesională.

Noi, părinții de azi, percepem, cei mai mulți dintre noi, sacrificiul ca multitudinea de activități, lucruri, experiențe de care nu am avut parte în copilăria noastră și pe care ni le dorim pentru copiii noștri, indiferent de efortul implicat, pe principiul „Dacă eu nu am avut, măcar copilul meu să aibă”.

Despre sacrificiul părinților pentru copii vorbește și Domnica Petrovai, psihoterapeut cognitiv‑comportamental și psiholog,  într-un discurs TedEx din februarie 2016. Discursul e unul de referință și stă la baza unor principii demne de luat în considerare și care au fost generatorul discuției de mai jos.

Am vorbit despre cum să ne autoimpunem limite sănătoase ca părinți, cum percep copiii sacrificiul și care sunt nevoile lor reale.  Am căutat răspunsuri și clarificare de la Andra Ungureanu (foto), lider de unitate la Organizația Națională Cercetașii României (grupa 7-10 ani), absolventă de psihologie și pasionată de educație non-formală.

Î: Cum definim sacrificiul părintelui pentru copilul său și ce ne proiectăm mental atunci când ne sacrificăm?

Andra Ungureanu: Sacrificiul părinților este o formă de renunțare la propriile nevoi, în favoarea nevoilor copilului, așa cum sunt ele percepute de părinți. Fie că fac sacrificii financiare, renunță la pasiunile lor sau la timpul investit în propria lor devenire ca adulți împliniți, intenția este aceea de a-l face fericit pe copil.

Dacă eu sunt bine ca părinte, voi putea contribui pozitiv la bunăstarea copilului meu

Î: Care sunt cele mai frecvente erori pe care le fac părinții atunci când abordează spiritul de sacrificiu?

Andra Ungureanu: Respectarea nevoilor proprii vine din înțelegerea emoțiilor proprii, din stabilirea de limite sănătoase și din înțelegerea că dacă eu sunt bine ca părinte, voi putea contribui pozitiv la bunăstarea copilului meu.

Este o iluzie frecventă faptul că sacrificiul va aduce în mod cert fericirea copilului, fără a ține cont de modul în care părintele este impactat de ignorarea propriilor nevoi și dorințe, care pot activa sentimente de frustrare, reacții agresive sau pasiv-agresive, toate aceste reacții devenind ulterior modele pentru copii.

Probabil că mulți  dintre noi am auzit replici de genul „câte am făcut pentru tine…”, „eu m-am sacrificat pentru ca tu să ai tot ce ți-ai dorit”, care, de cele mai multe ori, au stârnit sentimente de vinovăție, furie, nedreptățire, mai degrabă decât sentimente de admirație.

Simpla informare este utilă, însă nu întotdeauna echivalentă cu modificarea comportamentului

Î: Cu toate că pretindem a fi generația părinților informați, cum explici faptul că există foarte des dificultăți în relația cu copiii?

Andra Ungureanu: Avem acces la foarte multe surse de informații astăzi – putem citi despre orice subiect, ne putem documenta și putem face pași către îmbunătățirea relațiilor cu noi înșine, cu copiii și cu cei din jur.

Cu toate acestea, modul în care ne comportăm și reacționăm sunt puternic influențate de modelele pe care noi le-am avut în copilărie, de povestea noastră de viață. Există multiple tipare de reacție, modele și scheme pe baza cărora acționăm, puternic înrădăcinate în felul nostru de a fi, astfel că simpla informare este utilă, însă nu întotdeauna echivalentă cu modificarea comportamentului care produce dificultatea în relația cu copiii.

Un exemplu ar putea fi un părinte pentru care sistemul de pedepse a fost frecvent folosit în copilăria proprie, astfel că acum el supracompensează prin a fi foarte indulgent cu propriul copil, fără a trasa limite sănătoase și a modela comportamente sănătoase.

Î: Ce înțelege un copil din tot efortul și spiritul de sacrificiu al părintelui?

Andra Ungureanu: Ceea ce copilul vede, mai ales la o vârstă mică, este că toate nevoile îi sunt satisfăcute. Mai târziu, această renunțare din partea părintelui poate ajuta la dezvoltarea unui sentiment de „mi se cuvine”, pentru că mereu nevoile mele, ca și copil, primează.

Copiii nu primesc modelul unui părinte care are grijă atât de el, cât și de cei din jurul lui, nu învață un limbaj prin care să își exprime emoțiile și nevoile. Atunci când acest sacrificiu este exprimat în fața copilului, copilul riscă să dezvolte comportamente de insecuritate, vinovăție, chiar frustrare și furie față de părinte.

Nu sunt întotdeauna sunt prioritizate nevoile reale ale copilului, ci acelea pe care părinții le percep

Î: De ce se întâmplă de multe ori ca sacrificiul să ofere un rezultat exact opus celui așteptat de părinți?

Andra Ungureanu: Adaugând la câteva dintre consecințele menționate anterior, unul dintre riscurile care există în momentul în care părinții prioritizează nevoile copiilor este ca nu sunt întotdeauna prioritizate cele reale, ci acelea pe care ei le percep ca fiind reale.

Aceste nevoie percepute provin, de multe ori, din experiențele din copilăria părinților, în care anumite nevoi nu au fost îndeplinite, astfel că acum există o tendință de compensare.

Un exemplu ar putea fi supra-aglomerarea timpului copiilor cu activități extra-școlare sau de interacțiune cu părinții, tocmai din accesul limitat pe care ei l-au avut la astfel de activități în propria copilărie. Ceea ce poate rezulta însă dintr-o astfel de aglomerare este un copil obosit, fără timp de joacă, fără timp de plictiseală și creativitate, fără timp să descopere ce îi place cu adevărat.

Pentru a înțelege cu adevărat ce își dorește un copil, o modalitate simplă, dar eficientă, este ca părintele să discute cu el. Să verifice ce anume îi place, ce îi displace, ce simte, astfel încât copilul să se simtă ascultat, să dezvolte un vocabular de exprimare a propriilor nevoie și chiar să învețe să spună NU.

Î: Care este legătură dintre sacrificiu, respect și limite sănătoase?

Andra Ungureanu: Învățăm ce înseamnă limite sănătoase pentru noi și pentru ceilalți atunci când suntem capabili de empatie, de a fi atenți la nevoile și emoțiile celor din jur. Atunci când părinții nu setează astfel de granițe, nu le vorbesc copiilor despre prioritățile lor, nu dezvoltă în ei empatia și respectul pentru ceea ce este celălalt versus ceea ce sunt eu, asumarea responsabilității.

 Î: Cum îi învățăm pe copii faptul că și alți oameni (in primul rând noi ca părinți) au la rândul lor nevoi și dorințe, construind o relație bazată pe respect și cooperare?

Andra Ungureanu: Prin exprimarea constantă a ceea ce își doresc, a așteptărilor de la sine și ceilalți, prin practicarea propriilor pasiuni, prin dezvăluirea emoțiilor în fața copiilor, părinții pot pune bazele unor modele de construire a propriei identități, de înțelegere și definire a granițelor proprii, de separare a sentimentelor și nevoilor copilului fără de ale celorlalți.

Astfel, copiii au oportunitatea de a dezvolta respect pentru cei din jur, autodisciplină și empatie.

Î: Cum procedăm dacă vrem să schimbăm macazul și dorim să avem o altă abordare față de sacrificiu? Ce trebuie să schimbăm?

Andra Ungureanu: O primă zonă către care aș îndruma părinții este să se gândească ce fel de părinți își doresc să fie – ce valori își doresc să insufle copilului. În zona de sacrificiu constant pentru ceilalți, eu nu contez la fel de mult; independența, încrederea în sine, starea de bine, nu sunt valorizate la fel precum grija pentru nevoile și părerile celorlalți, recunoașterea celorlalți sau nevoia de a fi plăcut.

Sacrificiul este, de multe ori, un model de comportament manifestat nu doar în relația cu copiii, ci și cu alte persoane din viața de adult. Conștientizarea faptului că acționăm dintr-o dorință de sacrificiu este un pas important. Un următor pas pe care eu l-aș recomanda este o analiză a propriei povești de viață, pentru a înțelege mai bine ce determină funcționarea într-un tipar de sacrificiu.

Această analiză poate fi bazată pe introspecție individuală, precum și alături de specialiștii în domeniul consilierii și psihoterapiei.

Dacă ar fi să concluzionăm cu ajutorul unei idei unanim agreate de toți specialiștii din domeniul psihologiei ar fi faptul că pentru creșterea unui copil sănătos din punct de vedere mental și emoțional este nevoie de o relație plină de iubire și respect reciproc între el și părinții lui.

Interacțiunea dintre deschiderea copilului către lume și răspunsurile pline de iubire ale părinților au fost și vor fi mereu fundamentul dezvoltării unor tineri inteligenți, capabili, sociabili și iubitori.

Articol realizat de Despina Lador.