• Nu stă locului o secundă! Copilul meu e o bombă de energie!
  • Sare de la o activitatea la alta cu viteza luminii! Nici nu apucă să se joace cu ceva și vrea altceva.
  • Nu are răbdare, nu se concentrează deloc. Mereu vreau altceva, altceva.
  • E mereu agitat, neliniștit.
  • Greșește chestii simple pentru că nu se concentrează deloc. Nu are răbdare.
  • E mereu repezit, grăbit, nu-și așteaptă rândul, nu poate sta pe scaun un minut. E mereu în mișcare.

Sunt câteva dintre afirmațiile pe care le fac părinții le fac despre copii. Da, așa e, copiii au mult mai multă energie decât adulții.

Cei mici sunt în general alerți, energici și curioși. Toate acestea sunt lucruri extraordinare, dar când energia dă pe dinafară, pot să apară și efecte nedorite:

  • copilul poate să se concentreze greu
  • reține cu dificultate termeni, noțiuni pentru că e distras ușor
  • e neastâmpărat și agitat
  • îi este greu să respecte regulile sociale, precum păstarea liniștii, așteptarea rândului, iar asta îl poate face să se integreze greu în grupuri de copii, la școală sau la grădiniță.

Și răbdarea noastră poate să fie pusă la grea încercare. Zi de zi.

Cum îl putem ajuta pe copilul care e mereu în mișcare? Cum putem reacționa dacă avem prieteni care au copii plini de energie?

Psihologul Irina Nikolaus (Forgaciu) ne răspunde la câteva întrebări pe această temă. De altfel, Irina a scris recent o carte pe această temă, Fram și Petrișor, prietenul fără astâmpăr, care e acum în perioada de presale.

Î: Când vorbim despre copiii energici, deseori părinții se întreabă dacă e totul ok sau sunt…prea energici. Ce le-ai răspunde?

Psihologul Irina Nikolaus: Unii copii sunt mai energici, mai activi decât alții, iar în condiții de oboseală sau supra-stimulare este destul de probabil ca cei mici să devină agitați, să treacă imediat de la o activitate la alta, să nu aibă răbdare.

Cu cât copilul este mai mic, cu atât mai greu îi este să stea „cuminte”, să stea pe scăunel și să facă minute în șir unul și același lucru.

Răbdarea este o abilitate care se cultivă în timp. Diferența dintre copiii hiperenergici și cei mai temperați este frecvența comportamentelor de tip impulsiv, durata lor și nevoia de a le manifesta. Nu e neapărat vorba despre o afecțiune.

Î: Copiii sunt, în general, o bombă de energie. Cel puțin așa li se par adulților, care sunt obișnuiți să acorde mai mult timp unei activități și sunt mai statici. Cum ne dăm seama dacă avem un copil hiperactiv/foarte energic sau doar un copil care e curios și vrea să descopere lumea din jur?  

Psihologul Irina Nikolaus: Cei mai mulți dintre adulți au devenit, cu timpul, foarte statici. Mișcările corpului lor se reduc la câteva poziții, spre deosebire de copii, care își mișcă membrele, capul, toți mușchii, în feluri inedite, cu o frecvență mare.

Copiii hiperactivi acționează fără a putea fi opriți, de multe ori fără să se gândească înainte la ceea ce urmează să facă.

De exemplu, trag ghiveciul cu flori, dar nici nu apucă să-și dea seama că mânuța lor se află pe ghiveci, atât de repede se întâmplă totul.

Impulsul lor le dictează să se miște și să caute diversitatea. Trec de la o idee la alta, de la o acțiune la alta, sunt pe pilot automat. Nu reușesc să se controleze nici atunci când adultul îi roagă să se liniștească puțin.

Un copil foarte energic se agită tot timpul. Pare mereu neliniștit și imposibil de satisfăcut. Totuși, diagnosticul poate fi stabilit doar de către un specialist, prin observație directă și prin răspunsurile pe care le oferă părinții la niște întrebări specifice.

Incidența pentru această tulburare este mai crescută în cazul copiilor prematuri, a copiilor născuți cu greutate foarte mică sau care au suferit leziuni cerebrale la naștere. Nu este „vina” părintelui că are un copilaș mai energic!

 

Î: Ce face un copil hiperactiv și ce nu face? E mereu agitat și distras sau are momente și momente?

Psihologul Irina Nikolaus: Un copil hiperactiv este neatent. Nu observă detaliile, nu reușește să se concentreze la activitățile statice. Nu își așteaptă rândul chiar dacă i se solicită acest lucru. Dă impresia că nu ascultă ce i se spune sau când i se explică ce are de făcut, privește în alta parte.

Nu finalizează sarcinile, se opune în mod constant propunerilor din partea adulților. Caută stimulare încontinuu, își pierde lucrurile, uită de la mână până la gură.

Atenția îi este foarte ușor distrasă de orice zgomot neînsemnat, își mișcă mânuțele și picioarele, se mișcă pe scaun, se ridică aproape fără încetare. Nu poate păstra liniștea, iar regulile sociale sunt imposibil de respectat.

Părinții îl percep ca fiind neascultător și imposibil de liniștit.

Î: De la ce vârstă putem trage această concluzie, că avem un copil hiperactiv? Și ce e de făcut?

Psihologul Irina Nikolaus: Diagnosticul se stabilește după vârsta de 3 ani, însă semne apar cu mult înainte.

Eu folosesc observația directă și evaluarea prin chestionare/teste standardizate aplicate părinților și/sau cadrelor didactice (educatoare, învățătoare), în varianta online, pe platforma modernă Pedonline, deoarece percepția adulților este foarte importantă.

Ei petrec foarte mult timp cu copilul, eu îl observ doar 45 de minute.

Protocoalele de diagnostic pentru această tulburare se bazează pe urmărirea comportamentului copiilor pe o perioadă mai lungă de timp și în contexte diferite: la grădiniță, la școală, în parc, în vizită, la locul de joacă.

E important ca psihologul clinician care efectuează evaluarea să elimine alte cauze care conduc la simptome similare, cum ar fi supradotarea intelectuală (în acest caz, copilul este cu mult peste nivelul mediu și se plictisește), tulburări de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie), retard etc.

Î: Ce ai observat, din practica ta de la cabinet, că nu știu părinții despre hiperactivitate?

Psihologul Irina Nikolaus: Mulți părinți se gândesc că odată cu trecerea lunilor (deci pe termen scurt), situația copilului mic se va îmbunătăți, prin urmare nu trebuie luată nicio atitudine în această privință.

Este o convingere limitativă, doar parțial adevărată: copilul se va chinui mulți ani dacă nu beneficiază de intervenție cognitiv comportamentală, pentru eliberare emoțională și cultivarea abilităților de învățare.

Simpla integrare în colectivitate nu-l ajută pe copil, ci îi creează probleme, deoarece nu reușește să se conformeze regulilor sociale, nu-și poate aștepta rândul, nu rezistă să stea pe scăunel, deranjează colegii și cadrele didactice.

Odată ce începe școala, copiii se confruntă cu multiple cerințe noi, iar simptomele de accentuează.

Manifestările de hiperactivitate scad în intensitate pe măsură ce copiii cresc, însă pe parcursul multor ani, timp în care i se vor pune tot felul de etichete care îl vor răni profund : „E un copil rău, obraznic, neastâmpărat, neatent, indisciplinat, sfidător.”

Mai rar se poate întâmpla ca problema să fie semnalată de către doamnele educatoare, constatând la grădiniță dificultatea copilului de a ține cont de reguli, de a se concentra, starea de neliniște și impulsivitatea.

Uneori părinții nu o observă acasă și sunt intrigați de recomandarea cadrelor didactice de a-și duce copilul la o evaluare de specialitate.

Î: E nevoie să mergem la un medic sau la un terapeut când credem că avem un copil foarte energic?

Psihologul Irina Nikolaus: Da. Nu se poate diagnostica după ureche sau pe baza informațiilor găsite pe internet.

Î: Cum ne putem ajuta copilul în activitățile zilnice? Ce se poate face în familie?

Psihologul Irina Nikolaus: Studiile demonstrează că și dieta are un rol important. Se recomandă evitarea dulciurilor care conțin mult zahăr, cacao sau alte substanțe psihoexcitante, precum și a sucurilor care nu sunt naturale.

De asemenea, reacțiile alergice ale unor copii la anumite alimente pot produce manifestări hiperactive.

Un aspect esențial în cazul copiilor ce întâmpină diverse dificultăți de natură psihologică este familia însăși. Este important ca adulții să discute cu psihologul referitor la problemele punctuale (de exemplu, copilul nu are răbdare să stea să i se citească poveste sau copilul se tot ridică de la masă, lucru deranjant pentru părinți etc).

Specialistul va oferi informații utile, menite să îmbunătățească situația și să scoată adulții și copilul din cercul vicios al furiei.

Este foarte importantă comunicarea și în special folosirea unui limbaj pozitiv. În loc de îndemnul clasic: „Nu lovi!” , ar fi mai ușor de înțeles varianta alternativă „Fii blând.” În loc de „Nu-mi smulge jucăria din mână!” ar fi de preferat varianta : „Cere-mi jucăria dacă ți-o dorești.” În loc de „Nu mai trânti ușa!” ar fi de preferat varianta: „Te rog să închizi ușa ușor, fără zgomot.”

De asemenea, copilul răspunde favorabil atunci când adultul manifestă aprecierea pentru comportamentele sale dezirabile: ”Observ că te descurci bine.” „Excelent, ai rezistat 7 minute, mă bucur.”

Copiii mai mari începând, de la 6-7 ani, pot fi învățați să se autoaprecieze.

Metodele de relaxare înainte de culcare sau atunci când copilul are nevoie pot fi folosite cu succes în familie.

Î: La cabinet cu siguranță că ai lucrat cu mulți copii. Și cu părinții lor. Care e principala grijă a părinților când vine vorba de acești copii care debordează de energie?

Psihologul Irina Nikolaus: În cât timp le rezolv problema. Au de venit de multe ori? Se va face bine copilul? Pot să spere că va deveni un copil cuminte, ca și restul copiilor din parc?

Î: Și principala provocare a copiilor care e?

Psihologul Irina Nikolaus: Să stea cuminți. Să tacă atunci când simt impulsul de a vorbi. Să-și gestioneze emoțiile intense. Să-și exprime nevoile într-un mod dezirabil. Să facă față respingerii, care uneori este evidentă, alteori subtilă.

Î: Dacă se concentrează greu, asta înseamnă că nu se pot dezvolta armonios sau au lacune de cunoaștere sau nu neapărat?

Psihologul Irina Nikolaus: La vârste mici, nu se observă nicio întârziere. La creșă sau în grupele mici de grădiniță, nu-și termină de completat fișele, însă părinții consideră că sunt încă mici și că e firesc.

Pe măsură ce cresc și mai ales după ce se integrează într-o colectivitate, ca urmare a unui deficit de concentrare și atenție, pot să apară probleme de performanță școlară, deoarece copilul învață într-un ritm mai lent, atenția lui fiind distrasă de orice zgomot (o muscă, un strănut, un pix sclipitor, o ușă care se deschide în spatele lui etc.).

Prin urmare, este afectată competența scrisului și a cititului. Ei rămân în urmă, preocupați fiind să schimbe o vorbă cu câte un coleg, să se joace cu creionul în mână, să se foiască în bancă. La matematică greșesc calculele deoarece nu au răbdare să se gândească suficient, nici nu remarcă greșelile. Mintea le zboară în alte direcții, fără ca ei să-și dea seama.

Î: Un copil energic poate să se dezvolte normal, chiar optim la grădiniță și la școală, apoi în viață? Ce ar trebui să facă părinții, educatorii, profesorii în acest sens?

Psihologul Irina Nikolaus: Un antrenament care să vizeze îmbunătățirea atenției și a concentrării, reducerea comportamentului agresiv și dezvoltarea competențelor sociale este foarte util și necesar.

Astfel de activități îi învață pe copii să se gândească la ceea ce fac, să își planifice pașii necesari obținerii rezultatului scontat, iar la final să se verifice.

De asemenea, îi învață cum să-și conștientizeze și comunice nevoile, cum să reziste mai mult în sarcinile de lucru care necesită răbdare.

Există forme de terapie foarte utile, cu semne vizibile după puține ședințe: terapia analitică, terapia prin joc, terapia prin artă și terapia comportamentală.

În plus, terapia medicamentoasă în cazul tulburării de hiperactivitate oferă un suport semnificativ, o „cârjă” care îi ajută pe copii să fie mai receptivi la celelalte forme de intervenție.

Î: Va fi hiperactiv toată viața sau nu neapărat?

Psihologul Irina Nikolaus: Nu neapărat. Este hiperactiv, cu consecințe suficient de neplăcute în copilăria timpurie.

 Î: De ce ai ales să scrii o carte despre copiii energici?

Psihologul Irina Nikolaus: Această carte îi ajută pe cei mici să nu fie singuri, să obțină înțelegerea celorlalți copii și să se înțeleagă pe ei înșiși.

În momentul în care copiii devin conștienți, este mai simplu să obținem cooperarea lor. Așadar, dacă cititorii care nu suferă de hiperactivitate și/sau deficit de atenție își vor înțelege colegii, putem preveni fenomenele de respingere și de hărțuire (bullying).

Dacă cititorii se regăsesc în personajul Petrișor, pot să se înțeleagă mai bine și să fie mai motivați să lucreze cu problema lor. Este ca și cu spălatul pe dinți. În momentul în care copilul conștientizează că dinții lui pot fi atacați de carii, că în primul rând el este responsabil pentru sănătatea cavității bucale, va respecta mult mai ușor regulile de igienă, chiar dacă n-are chef de ele.

Î: Pentru cine e cartea? Și pentru ce vârstă e potrivită?

Psihologul Irina Nikolaus: Cartea e pentru toți copiii. Cu ajutorul exercițiilor și a poveștii, ei își antrenează răbdarea, disciplina și își cresc capacitate de concentrare.

În funcție de nivelul fiecărui micuț cititor, estimez că poate fi utilă începând de la vârsta de 3 ani și continuând cu școlarii din clasele primare.

Răbdarea, disciplina, capacitatea de concentrare, puterea de a-ți amâna recompensa până când ai terminat un lucru bine făcut sunt calități esențiale pentru o viață bună.

Sunt elemente care fac diferența dintre „victime” și oameni fericiți. Așadar, ele trebuie antrenate, exersate de la vârste fragede.

Este modul cel mai bun de a ne arăta iubirea față de copiii noștri: să-i ghidăm cu răbdare și tenacitate în aceste direcții. Cu toții au nevoie de exercițiu în dezvoltarea acestor abilități.

—————————————————————————————————————————————————————————————-

Sperăm că îți sunt utile informațiile oferite de psihologul Irina Nikolaus.

Detalii despre cartea scrisă de Irina, cu Fram și Petrișor, prietenul fără astâmpăr, găsești aici. Acum o poți comanda la presale și o vei primi la finalul lunii martie, garantat.

Cartea conține o poveste în care copiii se pot regăsi, dar și tehnici utile și exerciții ușor de făcut acasă.