Copiii mei se ceartă mereu sau chiar se bat. Unde greșesc?
„Am doi copii. Ce ceartă, se bat, sunt mai tot timpul în conflict.
Ce anume nu fac bine? Simt că le-am încercat pe toate și nimic nu funcționează”.
Sunt întrebări pe care mulți părinți care urmăresc pagina Lumea lui Fram ni le adresează atunci când vine vorba despre relațiile tensionate dintre frați, altercații inevitabile, mari consumatoare de energie și de cele mai multe ori greu de gestionat, de “vindecat”.
Când vine pe lume cel de-al doilea copil, speranța părinților e că familia lor devine cadrul ideal în care lucrurile dintre frați se vor baza pe empatie, afecțiune, înțelegere, armonie, iar relația dintre ei va fi una unică și se va consolida într-o prietenie pe viață.
Dar atunci când venirea celui de-al doilea copil devine realitate, visul frumos se spulberă, iar situația se poate descrie prin: “Își iubește fratele… Însă îl îmbrățișează atât de tare, încât ne sperie. Mâinile ei ajung mereu să se încolăcească în jurul gâtului lui.” Vă sună cunoscut ?
În cartea scrisă de Dr. Laura Markham, Părinți liniștiți, frați fericiți, este explicată foarte inteligibil rivalitatea dintre frați, care este de fapt o problemă universal existentă, iar noi, oamenii, suntem programați genetic să ne protejezăm resursele, să intrăm în competiție dacă este nevoie, în cazul fraților: competiție după timpul și atenția părinților.
Mulți dintre părinți încep “cursa” cu gândul că dacă le vor oferi aceeași cantitate de iubire și atenție, lucrurile se vor simplifica sau nu vor exista tensiuni deloc, însă chiar și atunci când sunt înconjurați de atenție, cei mici nu stăpânesc măiestria controlului asupra propriilor impulsuri.
Regula celor trei: Reglare, Conectare, Îndrumare
Ani de studii și analiză pe acest subiect aduc în prim plan trei idei esențiale, care funcționează ca un întreg și reprezintă condiția de a crește copiii mai ușor. Deși așteptarea ar fi să avem de lucrat cu comportamentul copiilor, aparent prima sursă a problemei, se pare că noi, părinții, suntem primii care avem de lucrat cu noi înșine, pentru că de la noi pornește incapacitatea celor mici de a se înțelege, de a empatiza, de a-și oferi unii altora afecțiune.
-
Reglează-ți propriile emoții
Reglarea propriilor emoții ca adulți/părinți nu reprezintă altceva decât să ne controlăm tendința de a reacționa negativ atunci când copilul își exprimă emoții puternice, impulsuri de moment, reacții negative.
Este important să nu cedăm tentației de a avea noi înșine accese de furie, deoarece copiii vor deprinde de la noi acest mod de a reacționa la emoții puternice la rândul lor. Ne vom vedea, practic, propria noastră reflexie în modul în care unul dintre copii îi va vorbi celuilalt, folosind chiar același ton pe care noi îl folosim.
Atunci când părinții sunt echilibrați emoțional și reușesc să își controleze impulsurile de moment, există șansa ca afecțiunea să învingă rivalitatea dintre frați, chiar dacă aceasta inevitabil va mai apărea și în alte situații.
Un copil crescut de părinți echilibrați va avea resorturile interioare să se autoregleze mai ușor atunci când vor mai veni înspre el același tip de emoții, reacții, provocări.
-
Rămâi conectat cu copilul chiar și atunci când îi impuni limite sau când acesta este supărat
Un părinte conectat cu copilul său va avea parte de o relație bazată pe cooperare, în sensul că nu va trebui să apeleze la recompense și pedepse pentru ca acesta să îi urmeze sfaturile.
Acest lucru va veni natural, din dorința copilului de a proteja relația de conexiune profundă cu părintele său.
Copiii conectați sunt mai cooperanți. De aici va veni automat o mai bună relaționare între frați, o atitudine pozitivă pe care o vor aborda unii față de alții, luând ca model atitudinea părinților săi.
-
Alege să îndrumi, în loc să controlezi
Hrănește inteligența emoțională a copiilor tăi, ghidând cu limite empatice, în loc să aplici pedepse și să instalezi subordonarea.
Metodele de recompense și pedepse îi fac pe copii să se concentreze la evitarea pedepselor, față de sentimentul de a le păsa unii de alții. Copiii crescuți cu pedepse vor învăța să le folosească la rândul lor asupra fraților lor, pentru a-și consolida poziția de putere. Atunci când frații sunt pedepsiți, aceștia vor simți furie unul pentru celălalt și vor încerca să se răzbune reciproc.
Părinții liniștiți nu își pedepsesc copiii, iar acest lucru nu înseamnă că nu impun limite, ci faptul că nu implică și pedepsele în ecuație.
În locul controlului strict și al pedepselor, un părinte care abordează atitudinea de îndrumător, va reuși să își motiveze copilul intrinsec să facă anumite lucruri, nu pentru că “trebuie” sau pentru că va fi pedepsit în caz contrar.
În acest caz contează opțiunea copilului pentru motivația pozitivă, în defavoarea celei negative, aleasă cu scopul de a nu suferi. O relație părinte-copil caracterizată prin forță și amenințări se va regăsi așadar și în relația dintre frați. Respectarea nevoilor celuilalt și respectul reciproc par să fie abilitățile interpersonale care duc la stingerea conflictelor.
Reglare, Conectare, Îndrumare – reprezintă secretul pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, cheia care transformă relația dintre frați
Indiferent dacă aceștia sunt în primii doi ani de viață, la grădiniță sau mai mari, îi puteți învăța să deprindă abilitățile de care au nevoie pentru a se înțelege unul cu celălalt, prin crearea unei atmosfere bazată pe sprijin și respect. Fiecare copil are nevoie de ajutor pentru a face față emoțiilor care dau naștere ostilității față de frații lor. Prin apropierea fiecărui copil, acesta se va simți în siguranță pentru a putea trece peste emoțiile puternice, fără teama că l-ați putea iubi vreodată mai mult pe fratele său, decât pe el.
Atunci când părinții au relații bune cu copiii lor, cei mici vor avea la rândul lor relații mai armonioase unul cu celălalt. Când părinții au cu fiecare copil în parte o relație punitivă și încărcată de negativism, și copiii devin agresivi și egoiști unul față de altul.
Cum să empatizezi real cu copilul tău
Empatia, nevoia de a fi înțeleși este una dintre cele mai importante nevoi pe care le au copiii. Atunci când acest lucru nu se întâmplă, copiii nu se simt în siguranță cu emoțiile: nici cu ale lor, nici cu ale celor din jur.
În momentul în care un copil se simte apropiat și înțeles de părinții săi, va accepta mai ușor limitările și cooperarea și va învăța că emoțiile nu sunt periculoase.
În cartea citată mai sus, autoarea evidențiază foarte bine ce învață copiii atunci când părinții își deschid cu adevărat inimile spre a le permite acestora să exprime ceea ce doresc:
- Emoțiile mele sunt normale, nu sunt periculoase. Acestea sunt copleșitoare, dar este normal să le simți. Odată cu exprimarea, acestea își pierd din intensitate.
- Atunci când spun cum mă simt, nu mă enervez așa tare. Emoțiile rămân sub control conștient și sunt mai ușor de gestionat.
- Să observ că mă ajută mai mult să folosesc cuvinte pentru a-mi exprima sentimentele, în loc să lovesc.
- Bazele controlului furieri: a fi supărat înseamna senzația de a fi rănit, speriat și trist. Odată ce observ aceste lucruri, nu mă mai simt supărat.
Cu toate cele expuse mai sus, se întâmplă să nu putem empatiza mereu, să ghidăm în loc să impunem, să controlăm în loc să dăm frâu liber avalanșei de emoții, însă acest lucru este normal, deoarece nu putem fi perfecți.
La fel cum nu există parenting perfect, ci există darul pe care îl putem face copiilor noștri cărora le oferim instrumentul, know-how-ul de a naviga prin apele tulburi ale imperfecțiunii umane.
Dar ce este cu adevărat importantă este încercarea de a deveni mereu mai buni, punând relațiile din cadrul familiei înaintea oricărui lucru care “trebuie făcut” și săpând adânc după propria generozitate emoțională.
Dacă vrei să-i ajuți pe frați să lucreze în echipă, să fie parteneri, nu rivali, poți comanda jocul de colaboare și muncă în echipă Nu privi înapoi! cu Fram și prietenii lui. Părinții care au mai mulți copii ne-au spus că le-a fost de real ajutor.
Articol scris de Despina Lador