Și tu poți să fii un super-erou în alegerea cărților ideale pentru cel mic!

 

Dacă printre căutările tale în hățișul online se numără și „cărți copii pe vârste” sau „cărți pentru copii de 2 ani”, „povești pentru copii de 3 ani” etc., dacă nu o dată ai cerut sfatul altor părinți sau educatoarei privind titlurile potrivite pentru vârsta copilului tău, acest articol a fost scris special pentru tine. Nu există nicio îndoială, poți deveni expert în alegerea cărților care vor aduce o plus valoare în dezvoltarea armonioasă a micuțului.

Fie că vorbim despre cărțile pentru copiii de 2 ani sau de cărțile educative pentru copiii de 4 ani, acestea trebuie să fie adaptate pentru capacitatea de înțelegere și de asimilare a informațiilor a celor mici în funcție de vârstă. 

În continuare, vei afla ce complexitate ar trebui să aibă și ce criterii de text și imagine ar trebui să urmărești atunci când alegi cărțile pentru biblioteca juniorului tău.

 

Sari la:

Până la 1.5 ani  |  Peste 1.5 ani 

Peste 2 ani  |  Peste 3 ani 

Peste 6 ani  | Peste 9 ani

Cu siguranță, te înspăimântă statisticile de tipul „1 din 5 români nu a citit niciodată o carte” și faci eforturi pentru a te asigura că puiul tău deprinde de mic pasiunea pentru lumea cărților.

Doar că aici intervine o nuanță. Nu este suficient să îi citești, miza este să îi citești cărțile aflate în acord cu nivelul de înțelegere al vârstei și cu nevoile lui cognitive. Te întrebi probabil cum să faci să atingi această performanță.În primul rând, evită să cazi în capcană! Există un gen de cărți care țintesc generic un public – „copiii” – și care perpetuează o confuzie foarte larg răspândită. Scriitoarea Sarah Webb, autoare de cărți pentru copii și profesor de creative writing,  pledează pentru stabilirea unei strânse legături între poveste sau povestire și cunoașterea în profunzime a categoriei de vârstă căreia se adresează.

Când ai cumpărat ultima dată un roman sau un alt volum amplu, pentru că era la promoție sau gândindu-te că poate veți avea material suficient pentru cât mai multe ore de lectură? În realitate, cel mai important criteriu de care trebuie să ții cont atunci când alegi o carte nouă este capacitatea cognitivă a copilului tău. El este cel care va asculta povestea, absorbind cuvintele și imaginile pe care le conține. 

Confuzia este menținută și de faptul că o parte dintre cărțile pentru copii se axează pe un gen: acțiune, basme, magic etc. Dar, așa cum sugerează agenta literară americană Mary Kole, ar trebui să se axeze pe niște criterii de structură elementare adaptate la nevoile și capacitatea de înțelegere a copiilor din categoria de vârstă căreia i se adresează cartea respectivă.

Prietenia dintre cărțile ilustrate și cunoaștere

În principiu, cărțile ilustrate cuprind secvențe de relații între text și imagine. Dobândirea abilității de a înțelege imaginile – sau, altfel spus, capacitatea copilului de a-și crea o grilă personală de reprezentări picturale – constituie o parte a procesului dezvoltării. În etapa următoare, copilul dobândește și capacitatea de a înțelege textul – sau, altfel spus, de a-și forma o reprezentare textuală. Abia în ultimă instanță cel mic reușește să integreze împreună cele două reprezentări (picturală și textuală).

Cu alte cuvinte, se ajunge treptat la deslușirea relației dintre imagine și text, după cum explică în detaliu Perry Nodelman în lucrarea sa Words about Pictures: The Narrative Art of Children’s Picture Books.

Capacitățile vizuale și lingvistice care se dezvoltă între 10 luni și 6-7 ani determină evoluția abilităților de interpretare a ilustrațiilor și textelor tipărite. Există chiar un concept care definește o astfel de situație de învățare prin expunerea la cărțile ilustrate pentru copii: „atenție simultană la imagine și text într-un context de lecturare” (The Routledge Companion to Picturebooks, de Bettina Kümmerling Meibauer).

Atunci când copiii privesc o imagine, se confruntă cu o sarcină nouă, anume aceea de a lua la cunoștință faptul că imaginile tipărite sunt reprezentări bidimensionale ale unor obiecte, fenomene, acțiuni sau ființe reale. În același timp, ei capătă și câteva deprinderi elementare de decodificare a unor informații vizuale. 

Învață să facă distincția dintre o figură și fundalul pe care se află, recunosc liniile, punctele și culorile ca fiind părți ale obiectelor ilustrate și identifică chiar obiectul din realitate, de exemplu un măr sau o pisică.

Astfel, prin intermediul cărților ilustrate, copiii sunt inițiați în coduri vizuale fundamentale. Părinții îi ghidează în procesul lecturii, ajutându-i să atribuie corect semnificațiile cuvintelor și imaginilor. 

Practic, își însușesc o „gramatică vizuală”, pe care o completează constant cu alte și alte reprezentări picturale care sporesc în complexitate.

 

Cărțile ilustrate pentru copiii de până la 1 an și jumătate

Nu te gândi că dacă îi cumperi cărți bebelușului tău el nu va fi capabil să le privească decât ca pe niște simple obiecte! Bebelușii au capacitatea de a percepe imagini și de a distinge reprezentări bidimensionale simple. Cu toate acestea, în primul an de viață nu stăpânesc prea temeinic statutul imaginilor. De aici o sursă de amuzament – de exemplu, vor încerca să apuce o portocală reprezentată într-o imagine. Sau să mângâie un cățeluș.

Alegerea potrivită pentru micuții de până la 18 luni o reprezintă cărțile tip colecție de planșe cartonate prin intermediul cărora să descopere lumea animalelor și a plantelor, fructele, legumele, mijloacele de transport, obiectele din universul casei, părțile corpului uman. 

Poți face un salt și către cărțile din următoarea grupă de vârstă. Carla Hudson Kam, profesoară de lingvistică și specialistă în științe cognitive, menționează că și bebelușii sub 6 luni pot beneficia în urma lecturii poveștilor, pentru că astfel se familiarizează cu ritmul limbajului și își antrenează urechea. 

Este un prim pas spre atenția sporită de care au nevoie pentru textele complexe de mai târziu. Cărțile cu povești educative în versuri din seria „Fram – Educativ”, despre culori, forme, fructe și legume, reprezintă o alegere minunată. 

Ilustrațiile trebuie să cuprindă elemente vizuale mari, cu forme bine definite și culori vii. Prima componentă a imaginii pe care o poate percepe un copil este culoarea. Într-un experiment condus de o echipă de cercetători americani, copiii de 1 an au arătat un interes crescut pentru imagini colorate, în defavoarea stimulilor vizuali gri.

De asemenea, urmărește ca aceste cărți să aibă mai puțin de 300 de cuvinte. Unele dintre ele pot fi chiar cuvinte independente, descrieri ale imaginilor, altele înlănțuite în enunțuri simple. Se recomandă ca o sesiune de lectură să înceapă de la 5-6 minute și să dureze atât cât îi poți menține vie atenția micuțului. De cele mai multe ori, niciun minut în plus 🙂

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]

Cărțile educative pentru copiii de peste 1 an și jumătate

Acum, copilul știe că poate să indice o imagine ca să arate lucrul de care este interesat. Tot acum învață că numele date unor imagini corespund cu denumirile unor obiecte din universul imediat.

În jurul vârstei de 2 ani și jumătate se petrece o schimbare importantă. Copiii reușesc să înțeleagă natura duală a ilustrațiilor. Le pot percepe pe ele însele ca lucruri de sine stătătoare – forme și culori pe hârtie –, conștientizând în același timp că reprezintă niște ființe sau lucruri care au un corespondent în realitate. Cu alte cuvinte, copiii încep să intuiască valoarea simbolică a ilustrațiilor.

Privesc cerul senin din paginile cărții și sunt capabili să îl asocieze cu întinderea albastră pe care au văzut-o de atâtea ori. Văd un dreptunghi roz și au capacitatea de a-l recunoaște apoi într-o cutie din casă sau din magazin.

Tot acum fac un alt salt remarcabil în relația cu imaginile de pe hârtie. Între vârsta de 2 și 3 ani, copiii disting ilustrațiile de alte imagini accidentale. Adică înțeleg că o culoare vărsată pe o foaie nu este o ilustrație.

 

Poveștile educative în versuri reunite în seria „Fram – Educativ” sunt special concepute pentru a înlesni achiziția de noțiuni de bază despre culori, forme, fructe sau legume. Ilustrațiile cuprind reprezentări simple ale acestor elemente, prezentându-le separat pentru a fi ușor de identificat și de descris. De asemenea, copiii le vor regăsi integrate în diverse acțiuni și situații de viață, pentru a le cunoaște și din punct de vedere contextual. Descoperă cum arată un ardei, ce culoare și formă are, dar și faptul că poate fi cules din grădină sau feliat și folosit ulterior la mâncare.

Și înțelegerea textului evoluează simțitor, în conexiune cu gradul de stăpânire a limbii materne. În această etapă se recomandă volumele cu maxim 500 de cuvinte, organizate în 3-4 enunțuri pe pagină. Nu este o coincidență faptul că în cărțile cu ilustrații predomină substantivele. În jur de 45% din primele 50 de cuvinte învățate de copii în primii 2 ani de viață sunt substantive. Încearcă să organizezi sesiuni de lectură de aproximativ 10 minute. Și să fii pregătit să recitești același text în muuulte astfel de ședințe, căci micuții adoră să asculte de mai multe ori poveștile preferate. 

Cărțile Fram în lumea fructelor și a legumelor și Fram în lumea culorilor și a formelor cuprind texte care se pretează la niveluri de lectură diferite, în funcție de vârsta celor mici. Pentru început, pot acumula informații de bază, descriptive, despre forme, culori, fructe sau legume. 

Ulterior, pot intra în poveste, rezonând cu situațiile în care sunt surprinși Fram și prietenii lui: țestosul Ulmo cel înțelept, vorbărețul papagal Poli, jderița Hopi cea săritoare, ariciul Arpi mereu pus pe fapte mari și delicata și harnica rinoceriță Rina. Acum este timpul pentru poveștile cu intrigi simple – un personaj se confruntă cu o provocare, încearcă să o rezolve, iar finalul fericit nu se lasă mult așteptat.  

 

Cărțile de dezvoltare emoțională pentru copiii de peste 2 ani

În jurul vârstei de 2 ani, copiii capătă abilitatea de a percepe, independent de sentimentele și dorințele personale, dorințele și sentimentele celor din jur.

De aceea, acum este și momentul cărților despre emoții, cele de dezvoltare a inteligenței emoționale. Alege cărțile cu mai puțin de 500 de cuvinte și optează pentru sesiuni de lectură de aproximativ 10-15 minute. De asemenea, pregătește-te să asculți la rândul tău cam tot atâtea povești cât ești dispus să citești, pentru că micuțul tău va dezvolta cu entuziasm subiectele.

Prima zi de gradinita, bullying, emotii, frica de intuneric

Fram la grădiniță și bullyingul și Fram în lumea emoțiilor și a întunericului poartă amprenta unui psiholog specializat în lucrul cu copiii. Ilustrațiile în culori vibrante prezintă încăperi, locuri, peisaje și acțiuni ușor recognoscibile. Textele au amploarea și conțin cuvintele potrivite capacității de procesare a vârstei. Cei mici sunt astfel stimulați să urmărească cu interes întâmplările prin care trec ursulețul Fram și Ana, fetița care îi împărtășește curiozitățile și se confruntă cu aceleași provocări.

Copiii descoperă prin intermediul lor cum decurge pas cu pas o zi la grădiniță și află cum să recunoască o situație de bullying. Înțeleg că ceea ce simt în multe momente și poate părea copleșitor – de la bucurie la furie sau teamă – poartă un nume, nu este nici neobișnuit, nici unic, ci îi caracterizează și pe ceilalți în egală măsură. Conștientizează că reținerea de a stinge lumina înainte de a adormi și că fantomele și balaurii pe care și-i imaginează poartă denumirea de „frică de întuneric”, destul de des întâlnită de altfel.    

La ora de lectură, copiii susțin un dialog împreună cu părinții lor, care câștigă în complexitate după vârsta de 2 ani – 2 ani și jumătate. Conform descoperirilor din psihologia experimentală, aceste conversații au o structură dominantă de tipul întrebare – răspuns. „De ce”-urile lansate de cei mici îi ajută să își extindă abilitățile narative și de conversație. Mai mult, explică Perry Nodelman în volumul The Hidden Adult: Defining Children’s Literature, acest proces facilitează înțelegerea de către copil a faptului că întrebările sunt de fapt modalități în care se inițiază și se întreține procesul comunicării.

Prima zi de gradinita, bullying, emotii, frica de intunericAutoarea Irina Forgaciu a conceput cărțile astfel încât să stimuleze interacțiunile dintre părinți și copii, întreținând fluxul natural „de ce” și răspuns. Ilustrațiile și situațiile descrise îi permit copilului să se identifice ușor cu Fram. Încercând să înțeleagă mai bine prin ce trece, ajunge la o cunoaștere amănunțită a propriilor emoții și trăiri.

Irina plusează, oferindu-le și părinților instrumente specifice pentru a transforma o sesiune de lectură într-un dialog și apoi într-o ocazie de joacă. Atât conversațiile lui Fram cu mama lui din poveștile propriu-zise, cât și recomandările pragmatice de la finalul fiecărui text de ficțiune, le sugerează părinților cum să formuleze răspunsurile. Scopul este acela de a-i influența pe cei mici să deprindă anumite comportamente – adaptarea la grădiniță, reacțiile potrivite la fenomenul de bullying, recunoașterea și acceptarea emoțiilor, depășirea fricii de întuneric. 

 

Cărțile pentru copiii de peste 3 ani

Deja majoritatea copiilor stăpânesc structuri complexe de propoziții și au abilitatea de a produce narațiuni simple pe cont propriu. Cei mici încep să exploreze și să pună în valoare puterea imaginației. În teoria minții, o precondiție a dobândirii capacității de a inventa personaje și acțiuni este dobândirea prealabilă a înțelegerii gândurilor, sentimentelor și așteptărilor celorlalți și respectarea acestora atunci când copilul acționează. 

Acum este momentul pentru poveștile cu intrigă mai complexă – specialiștii recomandă un maxim de 1000 de cuvinte pentru o carte care se adresează preșcolarilor. Plănuiește să petreceți cel puțin 20 de minute zilnic în mrejele cărților.

Fram pachet dublu carti volumul I si II

Deși perfect potrivite și pentru micuții de până la această vârstă, Aventurile lui Fram, ursul polar – un total de 10 povești reunite în două volume – reprezintă o lectură care pentru copiii de 3-5 ani capătă noi valențe. Este vorba despre varianta repovestită pentru preșcolari, cu accente jucăușe și moderne, a romanului original semnat de Cezar Petrescu

Fram ursul polar interior carte copii

În acest punct, cărțile cu povești pentru copii contribuie decisiv la înțelegerea metaforei, a umorului și a ironiei. Copiii sunt pregătiți să aprecieze jocurile de cuvinte și simbolurile sau elementele surprinzătoare strecurate subtil în imagini. Pentru că a învățat de la mama lui că lucrurile colorate se numesc flori, prima dată când va vedea un fluture Fram îl va considera – în mod metaforic – o floare zburătoare. 

Fram ursul polar interior carte copiiBlana albă a iepurașilor va fi percepută ca un bulgăre de zăpadă, iar uriașele balene ca adevărate insule plutitoare. Fram are umor în interacțiunile cu personajele care îi ies în cale, dar este și auto-ironic, reușind să depisteze și să sublinieze episoadele în care este amuzant.

Toate cărțile cu Fram sunt concepute în deplină cunoștință de cauză cu privire la impactul cuvintelor folosite asupra diferitelor categorii de copii, cu o fină preocupare pentru semnificația situațiilor create, cu o atenție deosebită la detaliile redate în ilustrații. Cu responsabilitate, pentru că din lectura lor pot izvorî idei, comportamente, chiar perspective de viață. Și cu dragoste. Te afli, așadar, în fața operei inimoase a unui colectiv format din psihologi, scriitori, artiști, pedagogi și editori.

Cărțile pentru copiii de peste 6 ani

Aceasta este vârsta la care copiii fac pasul decisiv către o relație personală cu lumea cărților. Uneori, trecerea către statutul de cititor independent se poate produce chiar între 5 și 6 ani. În general, această etapă durează până în jurul vârstei de 9 ani. Dacă te întrebi cum ar trebui să arate cărțile cu care copilul tău să își încerce singur forțele, te vei bucura să descoperi că există mai multe variante.

Puteți opta în continuare pentru cărțile ilustrate, cu care sunteți familiari din etapa anterioară. Textul se sprijină în continuare pe expresivitatea ilustrațiilor, dar importanța lor ajunge în plan secundar. Cheia o reprezintă cuvintele simple, împletite în propoziții scurte, menite să prezinte fie acțiunea, fie dialogul dintre personaje, cele două elemente esențiale pentru înțelegerea poveștii. Numărul de cuvinte se limitează la 1500 – 2000.

Pe de altă parte, există și varianta cărților organizate pe capitole. Acestea au categoric un conținut mai mai amplu și un limbaj mai complex decât cel cu care sunt obișnuiți copiii până la această vârstă. În principiu, cuprind cel puțin 4000 de cuvinte. Aici intervine avantajul împărțirii pe capitole: micuții cititori înțeleg mai ușor povestea pe de o parte, iar pe de altă parte îi ajută să își planifice eficient sesiunile consecutive de lectură.   

Indiferent din care categorie fac parte, cărțile pentru cititorii începători au personaje și teme relevante pentru această grupă de vârstă, în acord cu provocările cu care se confruntă ei în viața de zi cu zi: modul în care se leagă prieteniile, dorința de a face parte dintr-un grup, nevoia de a avea modele, curiozitatea de a descoperi locuri și oameni noi.

Textele scrise cu caractere mari, pe alocuri chiar cu majuscule, modul lejer în care sunt repartizate în pagină, dinamismul dialogurilor și succesiunea alertă a momentelor acțiunii recomandă cele două volume ilustrate Aventurile lui Fram, ursul polar pentru copiii care parcurg acum singuri primele lor cărți. Totodată, acestea îmbină ficțiunea din întâmplările prin care trece Fram, din copilărie până la maturitate, cu non-ficțiunea. La finalul fiecărei povești, copiii se pot delecta cu informațiile enciclopedice inedite reunite în secțiunile „Știați că…”.

Cartea Fram Ursul Polar a inspirat multe generații de  a inspirat multe generații de tinerii și cu siguranță va face același lucru și în continuare.

Cărțile pentru copiii de peste 9 ani

Cărțile cresc și ele, odată cu dezvoltarea inteligenței emoționale și a intelectului cititorului. Subiectele sunt mai variate și totodată mai profunde. Acum își fac locul în poveste planurile secundare ale acțiunii – deci intervine provocarea de a urmări mai multe fire epice în același timp. De asemenea, este momentul pentru teme cu potențial dramatic sau pentru dileme morale.

Copiii de până la 12 ani pot citi cărți care depășesc un număr de 10.000 de cuvinte, iar cei de peste 13 ani se bucură de lecturi ample, cu o lungime medie estimată la 40.000 – 80.000 de cuvinte într-un volum. Atât preadolescenții, cât și adolescenții sau tinerii sunt fascinați de seriile Fantasy, care reușesc să ascundă sub mantia fanteziei tematici actuale și arzătoare. Una dintre aceste serii care au făcut istorie în literatura pentru copii – și continuă să cucerească generație după generație – este Harry Potter, de J. K. Rowling.

Indiferent de vârsta copilului tău, încearcă să transformi cărțile într-o prezență constantă în viața lui, pentru a încuraja construirea unei prietenii solide și durabile. Tratează cu entuziasm fiecare etapă a relației cu cărțile, de la alegerea unui titlu nou, la momentul achiziției propriu-zise și la sesiunile de lectură, până la momentele în care organizați împreună biblioteca. Adultul de mai târziu va reveni cu inima deschisă în lumea cărților de câte ori va avea nevoie de inspirație, relaxare, informații și perspective noi.

La cât mai multe lecturi plăcute și la cât mai multe povești pentru copii de neuitat!